x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Se pregătesc salarii mai mari pentru angajații Guvernului

Se pregătesc salarii mai mari pentru angajații Guvernului

de Adrian Stoica    |    23 Apr 2024   •   08:00
Se pregătesc salarii mai mari pentru angajații Guvernului

Pe masa Guvernului va ajunge în curând un proiect de hotărâre prin care salariile unor funcționari ai statului sau din companiile cu capital majoritar de stat vor fi mărite.

Proiectul, elaborat de Secretariatul General al Guvernului (SGG), stabilește criteriile pentru includerea în categoria personalului care gestionează fonduri europene și a celui încadrat în structurile de specialitate care gestionează Instrumentul pentru Sprijin Tehnic (IST). Proiectul nu indică o estimare a numărul angajaților care vor beneficia de această creștere a veniturilor, nici măcar din structura SGG. Creșterea salariilor pentru această nouă categorie de personal a fost prevăzută prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 31/2024 adoptată la sfârșitul lunii martie. Executivul motivează majorare salarială prin faptul că astfel se evită crearea unor blocaje în activitatea instituțiilor statului ca urmare a aplicării măsurilor de limitare a unor categorii de cheltuieli, așa cum au fost reglementate prin celebra Ordonanță „trenuleț”, devenită ulterior Legea nr. 296/2023.Practic, această majorare salarială propusă de SGG se va aplica tuturor angajații din structurile de specialitate de la nivelul instituțiilor beneficiare ale unui proiect selectat în cadrul programului IST. De asemenea, vor primi majorări salariale și angajații SGG, inițiatorul proiectului, care au responsabilitatea coordonării, promovării, selectării propunerilor, monitorizării implementării și asigurării sustenabilității proiectelor în cadrul IST, se arată în textul proiectului.

Salariile de bază corespunzătoare funcţiilor în care este încadrat personalul care gestionează fonduri comunitare pot fi majorate cu minimum 50% faţă de cele prevăzute de lege, dar nu mai mult de 100%, se prevede în stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.

Legislația modificată în cascadă

Prin Hotărârea Guvernului nr. 29/2018 au fost stabilite criteriile pe baza cărora se aplică majorarea salariale prevăzută în Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anumite categorii de personal. Hotărâre a fost adoptată în aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare. Ulterior, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 31/2024. privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, au fost aduse o serie de modificări Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a prevăzut că de majorarea salarială beneficiază și personalul din cadrul structurilor care gestionează Instrumentul pentru Sprijin Tehnic.

Premieră la SGG: angajații au protestat pentru salarii mai mari

Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor, în luna februarie a acestui an la SGG figurau 4.856 de angajați. În octombrie 2019, Guvernul Dăncilă lăsa moştenire 3.143 de angajaţi. De atunci, instituția a trecut prin mai multe reorganizări, iar rezultatul a fost că schema de personal s-a tot umflat, iar salariile au crescut de la an la an. În luna februarie a anului 2022 numărul angajaților ajunsese la 5.027, iar la sfârșitul anului trecut urcase 5.275. În decembrie 2023, Guvernul a aprobat o hotărâre privind reorganizarea, funcționarea și atribuțiile SGG. Marea restructurare a mega ministerului de la ușa premierului prevedea eliminarea a 99 de posturi, din care 25 reprezentau funcții de conducere. Astfel, la nivelul ordonatorului principal de credite numărul maxim de posturi era stabilit la 670, din care 53 posturi de conducere (respectiv 7,91%), potrivit comunicatului de presă al Guvernului emis după adoptarea restructurării. O premieră s-a consemnat luna trecută când angajații SGG au ieșit să protesteze în curtea instituției, fiind nemulțumiți de salarii. Ei au reclamat faptul că au printre cele mai mici salarii din administrația publică centrală, dar și faptul că remunerațiile nu sunt corelate cu cele din întreg sistemul.  În total, anul trecut, aparatul bugetar al României a crescut cu aproape 14.000 de noi angajați față de 2022, astfel că unul din patru angajați era bugetar, potrivit Consiliului Fiscal.  Creșterea cu circa 14.000 de posturi vine după ce în primele 11 luni avansul a fost de  16.542, dar o scădere de 2.671 de posturi în decembrie, determinată în principal de un minus de 2.449 de posturi la MAI, un minister care oricum se confruntă cu un mare deficit de personal, a mai temperat evoluția.

Ce este IST

Instrumentul de sprijin tehnic (IST) este un program lansat de Uniunea Europeană pentru a oferi expertiză tehnică adaptată statelor membre ale blocului comunitar în vederea elaborării și punerii în aplicare  a reformelor care să atenueze consecințele economice și sociale ale crizei provocate de pandemia de COVID-19. Sprijinul se acordă la cerere și nu necesită cofinanțare din partea statelor membre.  Sprijinul poate veni, de exemplu, sub formă de consiliere strategică și juridică, studii, cursuri de formare și vizite ale experților pe teren. Bugetul programului este de 864 milioane de euro pentru perioada 2021-2027.

Ce tip de sprijin se poate cere prin IST

Statele membre ale UE pot solicita asistență tehnică prin IST pentru:

  • implementarea reformelor menite să consolideze reziliența în contextul guvernanței economice a UE, cum ar fi cele care decurg din recomandările specifice fiecărei țări din cadrul semestrului european și din aplicarea legislației UE;

  • pregătirea, modificarea, punerea în aplicare și revizuirea planurilor naționale de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;

  • implementarea programelor de ajustare macroeconomică;

  • implementarea reformelor întreprinse din proprie inițiativă.

 

×
Subiecte în articol: proiect hotarare salarii angajaţi guvern